RECOLTARE PROBE DE SÂNGE

Recoltarea sângelui se efectuează în cursul dimineții, după o pauză alimentară de 12-14 ore. Personalul laboratorului nostru vă va oferi informații suplimentare, dacă este cazul, pentru recoltarea probelor.

RECOLTARE URINĂ PENTRU SUMARUL DE URINĂ

Se face toaleta riguroasă a zonei genitale cu apă și săpun. Recoltarea se face din prima urină, dimineața. Se recoltează un volum de 10 - 20 ml în recipient de unică folosință. Proba se aduce la laborator în maxim o oră.

RECOLTARE URINĂ PENTRU UROCULTURĂ

Se recomandă prelevarea primei urini matinale sau după cel puțin 3 ore de la micțiunea anterioară, în volum de 20 ml, în recipient steril învelit în folie protectoare de celofan care se deschide în momentul prelevării. Înainte de recoltare se face toaleta zonei genito-urinare și perianale cu apă și săpun, apoi se usucă vulva, respectiv glandul, cu comprese sterile, prin mișcare unică din față spre spate. Se desfiletează capacul urocultorului și se urinează în toaletă circa 10-20 ml, prinzând din zbor jetul mijlociu în urocultor fără a întrerupe jetul şi fără a atinge gura urocultorului de piele sau lenjerie. Se înfiletează capacul urocultorului şi se transportă proba la laborator în maxim 2 ore pentru a fi examinată. Dacă intervalul nu poate fi respectat, proba se menține la frigider, la 2 – 8 grade C, maxim 6 ore, imediat după prelevare, după care se aduce la laborator. Înainte de recoltarea probelor nu se vor administra antibiotice.

RECOLTARE MATERII FECALE PENTRU COPROCULTURĂ

Recoltarea se face din scaunul (materiile fecale) emis spontan. Înainte de recoltarea probelor nu se vor administra antibiotice. Pacientul va avea grijă să nu contamineze proba cu urină, săpun ori dezinfectante. Cu lopățica atașată de capacul coprocultorului se prevalează 1 - 5 gr. (corespunzător unei boabe de mazăre) de materii fecale. Se acordă atenție zonelor cu mucus sau urme de sânge. Se închide recipientul apăsând cât mai bine capacul, pentru ca lopățica să fie introdusă în mediul de transport din interiorul coprocultorului. Proba recoltată dimineața se aduce în aceeași zi la laborator. Dacă prelevarea s-a făcut cu o seară înainte, proba se păstrează (în condiții de etanșeitate), la 2 - 8 grade C până a doua zi şi se va aduce în cel mai scurt timp la laborator.

RECOLTARE MATERII FECALE PENTRU EXAMENUL COPROPARAZITOLOGIC

Recoltarea, se face în recipiente fără mediu de transport, din scaunul emis spontan, omogenizat. Cu ajutorul linguriței sau al tijei coprocultorului se prelevează porțiuni din scaun cu mucus şi eventual urme de sânge, iar când acestea lipsesc se recoltează boluri din 2 - 3 locuri diferite. Cantitatea necesară este de 10 - 15 g, iar dacă scaunul este lichid recipientul trebuie umplut pe jumătate. Probele se transportă la laborator în cel mai scurt timp (2 ore de la prelevare), sau, dacă proba este păstrată la 2-8 grade C, în maxim 24 ore.

RECOLTARE MATERII FECALE PENTRU PROBA DE DIGESTIE

Se recomandă regim alimentar instituit cu 2 – 3 zile înainte de aducerea în laborator a probei: 50 – 60 gr. unt (50 – 150 gr. grăsimi/zi), 100 – 200 gr. carne roșie, 500 gr. lapte, 200 -300 gr. cartofi, 100 gr. pâine şi abstinență de la alcool. Pentru copii se recomandă un regim constant cu 72 ore înainte de recoltare, care să includă cantități suficiente de grăsimi şi carne roșie. Proba se transportă la laborator în maxim 1 oră de la recoltare.

RECOLTARE SECREȚII PENTRU ANTIGEN CHLAMYDIA

Cu primul tampon se îndepărtează excesul de mucus din endocol și se aruncă. Al doilea tampon se introduce în canalul endocervical și se efectuează rotații energice timp de 15 – 30 secunde. La retragere se evită atingerea pereților vaginali și se introduce tamponul în tubul de polietilenă care conține mediul de transport, care apoi se rupe la nivelul tubului, după care se atașează dopul și se trimite la laborator. În cazul recoltării la bărbați, se introduce în canalul uretral periuța prevăzută în sistemul de recoltare 2,5 cm și cu o mișcare de rotație se retrage, se introduce în eprubetă și se aduce la laborator.

RECOLTARE PENTRU SPERMOGRAMĂ

Se recomandă abstinenţă sexuală 3 - 5 zile. Înainte de recoltarea probei, pacientul trebuie să urineze pentru curăţarea tractului pentru eliminarea germenilor prezenţi în canalul uretral. Proba se recoltează prin masturbare. Întregul volum de spermă emisă se recoltează în recipientul de recoltare. Dacă recoltarea se face la domiciliu, se notează ora recoltării şi se aduce imediat, în maxim 3 ore, menţinându-se la o temperatură de aproximativ 37 grade Celsius. Rezultatul analizei este strict confidenţial.