Clinica Interdentis și-a început activitatea în anul 1994 cu două cabinete de stomatologie și laboratorul de tehnică dentară. Profesionalismul și calitatea serviciilor oferite au dus la dezvoltarea centrului medical și astfel a fost necesară apariția radiologie dentare, creșterea numărului de cabinete și de specialiști. Nevoia de servicii medicale integrate ne-a determinat în anul 1997 să deschidem laboratorul de analize medicale și ambulatoriul clinic cu două specialități: medicină internă și cardiologie. Preocuparea pentru binele pacientului care ne trece pragul și standardele înalte de calitate implementate au condus astăzi la existența unei oferte complete de servicii stomatologice cu toate specialitățile și tipurile de lucrări de tehnică dentară. Ambulatoriul clinic dispune de un număr de 10 specialități medicale, iar laboratorul de analize realizează o gamă completă de investigații specifice.
La 1 Decembrie 2024 Laboratorul de Analize Medicale și Ambulatoriul Clinic au devenit Centrul Medical UNESCU, iar Clinica INTERDENTIS va continua să ofere excelență pacienților în medicina dentară.

Cine suntem?

De peste 30 de ani avem grijă de pacienții noștri oferindu-le permanent accesul la cele mai noi tehnologii și metode de tratament. Experiența practicienilor noștri, medici specialiști, primari și doctori în științe medicale vine să pună în valoare tehnologiile de ultimă oră pe care le punem la dispoziția celor care apelează la serviciile noastre: laser medical, scaner optic, piezochirurgie, inhalosedare, radiologie digitală, sistem PRF

Ce facem?

Oferim servicii medicale integrate și dispunem de o echipă specializată pentru a oferi reconstrucții complexe fără ca pacientul să fie nevoit să se deplaseze. Consultațiile de specialitate oferite de partenerul nostru, Centrul medical UNESCU, asigură îngrijirea și investigarea pacienților care prezintă afecțiuni generale ce pot produce complicații în timpul tratamentului stomatologic,oferindu-le, astfel, un confort sporit și un act medical complex și sigur.

Cum facem?

Întreaga noastră activitate, de la intrarea pacientului în clinică și pană la etapa finală a tratamentului se desfășoară pe baza unor protocoale stricte pentru asigurarea unor înalte standarde de calitate. Planurile de tratament se întocmesc integrat pe baza competențelor întregii echipe astfel încât numărul de ședințe de programare să fie minim și rezultatul optim al tratamentului să fie obținut în cel mai scurt timp. Pacientul va avea stabilite, încă de la prima consultație, toate ședințele de programare și va cunoaște costurile integrale și de etapă aferente planului de tratament propus precum și momentul exact când se va finaliza acesta.

Misiunea noastră

De cele mai multe ori vizita la medic presupune o suferință și nevoia de ajutor. Pacienții care apelează la servicii medicale sunt în căutarea unei rezolvări pentru problemele pe care le au, în căutarea unui tratament sau doar a unui sfat competent . Au nevoie să fie înțeleși ca oameni, în primul rând și nu doar "reparați". Astfel, noi încercăm să ne adresăm OMULUI care ne calcă pragul, să înțelegem contextul în care a fost obligat să apeleze la asistența medicală, să îi oferim îndrumare și, în măsura în care acest lucru este posibil, o soluție profesională și integrată de tratament.

VALORILE NOASTRE

  • PROFESIONALISMUL (facem foarte bine ceea ce facem): ne mândrim cu un standard înalt de profesionalism, reflectat în calitatea actului medical și a serviciilor oferite. Fiecare membru al echipei noastre este bine pregătit și se angajează să respecte cele mai înalte standarde etice și profesionale. Investim constant în formarea continuă a personalului nostru pentru a ne asigura că folosim cele mai noi tehnologii și practici medicale.
  • EMPATIA (ne pasă de pacienții care ne trec pragul): ne angajăm să înțelegem și să respectăm nevoile fiecărui pacient. Echipa noastră este dedicată să asculte cu atenție preocupările acestora și să le ofere îngrijire personalizată. Credem că un tratament eficient începe cu o relație bazată pe încredere și o comunicare deschisă între pacient și medic.
  • SPIRITUL DE ECHIPĂ (lucrăm împreună): credem în colaborare și susținere reciprocă, asigurând un mediu de lucru armonios și eficient, în care memebru al echipei este valorizat și își aduce contribuția la rezultatul final.
  • RESPONSABILITATEA (răspundem pentru ceea ce facem): ne asumăm responsabilitatea pentru acțiunile noastre făță de pacienți și colegi și ne dedicăm îmbunătățirii continue a serviciilor medicale oferite.
  • ORGANIZAREA (rezolvăm eficient, nu pierdem timpul): ne asumăm responsabilitatea pentru acțiunile noastre făță de pacienți și colegi și ne dedicăm îmbunătățirii continue a serviciilor medicale oferite.