CUM VA FI PRIMA EXPERIENȚĂ LA INTERDENTIS?

       În general, în relația cu pacientul, ne place să aplicăm o abordare cât mai cuprinzătoare, să privim cazul clinic din mai multe unghiuri, să fim cât mai atenți la detalii și să anticipăm scenarii diferite. De aceea, prima vizită la noi implică o discuție foarte deschisă și complexă cu pacientul. Cuprinde în primul rând ascultarea. Medicul ascultă istoricul clinic al pacientului și vizualizează, dacă este cazul, analizele și radiografiile precedente, după care începe discuția propriu zisă.

       După acest dialog, pacientul este invitat în sala de tratament pentru a i se efectua examinarea orală. Ulterior, i se explică ceea ce s-a observat la consultație și i se recomandă realizarea unor radiografii și analize medicale (acest pas diferă de la un pacient la altul, funcție de complexitatea cazului clinic).

       Va urma a doua întâlnire unde se vor trasa etapele unui plan de tratament personalizat, pe baza radiografiilor și analizelor medicale efectuate.  Avantajul pe care îl are Clinica Interdentis este acela că se scurtează timpii pacientului, deoarece este dotată cu propriul Laborator de Analize Medicale și propria Radiologie Dentară. Astfel că, le va efectua mai rapid și se va reprograma mai din timp pentru cea de-a doua vizită.

       În cadrul celei de-a doua întâlniri, medicul prezintă planul de tratament pas cu pas, explică fiecare procedură dentară care trebuie efectuată, de la riscuri la beneficii. Medicul informează pacientul despre tehnologia care se va folosi în procedurile dentare, iar dacă acesta solicită, se va putea face chiar și un tur de clinică, virtual sau fizic, pentru prezentarea echipamentelor. Tot în această parte se prezintă și măsurile riguroase de siguranță și igienă pe care Clinica Interdentis le aplică. Discuția se finalizează cu prezentarea planului financiar și se stabilește de comun acord cu ce tratament dentar să înceapă (funcție de timpul și bugetul disponibil al pacientului).

       Fiecare plan de tratament este analizat și recapitulat cu întreaga echipă de medici specialiști (Medic Stomatologie Generală, Medic Chirurgie Orală, Medic Ortodonție, Medic Endodonție), inclusiv cu personalul de la Tehnica Dentară. Bineînțeles, cei care vor fi implicați în respectivul caz clinic.

       Pe scurt, prima experiență a pacientului la Clinica Dentară Interdentis Pașcani, cuprinde următorii pași:

  • Discuție despre istoricul pacientului și consultația dentară
  • Efectuarea radiografiilor și analizelor medicale
  • Discuție pe baza rezultatelor investigațiilor solicitate 
  • Conceperea și prezentarea planului de tratament
  • Explicarea riscurilor și efectelor procedurilor medicale
  • Prezentarea planului financiar
  • Prioritizarea de comun acord a tratamentelor dentare și programarea acestora

       Prin urmare, nimic nu este de speriat. Totul se va desfășura fix ca la școală: profesorul (medicul) oferă explicații, iar elevul (pacientul), dacă le ascultă și respectă, va primi nota maximă = zâmbetul frumos și sănătos!

        Vă așteptăm cu drag!