STOMATOLOGIE PEDIATRICĂ
Pedodonția este o ramură a stomatologiei care presupune profilaxia și tratamentul leziunilor dentare la “adulții mici”: bebeluși, copii și adolescenți. Poate vă întrebați de ce există o ramură a medicinei dentare doar pentru ei, nu au tot dinți și ei? Ei bine, pentru aceștia există mai multe proceduri specifice dentiției temporare, precum: sigilările dentare, extracțiile sau fluorizările.
Un medic specialist pedodont are nevoie să aibă pe lângă atribuțiile medicale și abilități excelente de comunicare, socializare cu copiii. Aceștia au nevoie de un ambient diferit față de cel al adulților, respectiv de protocoale dentare distincte. Este foarte important ca medicul să știe cum să explice pe înțelesul copiilor și cum să-i convingă să respecte informațiile comunicate. Bineînțeles, este nevoie de ajutor și din partea părinților.
Pedodonția se adresează atât pacienților cu vârste foarte fragede (infanți – sub 1 an), cât și adolescenților (18+). Monitorizarea de către medicul dentist a dinților de lapte, poate preveni sau anticipa apariția unor leziuni mai grave ale dinților permanenți. Însă, există probleme majore chiar si la dinții de lapte care trebuie supravegheate, precum: demineralizarea timpurie. Aceasta, dacă este tratată cu indiferență, poate ajunge la tocirea și pierderea dinților de lapte – un aspect foarte grav, deoarece pentru copii este esențial să își dezvolte corespunzător maxilarul și masticația.
Pacientul copil se află într-o perioadă de creștere, își schimbă dinții temporari cu cei definitivi, existând astfel două procese fiziologice simultane care apar:
- Primul presupune faptul că dinții temporari (numiți și dinți de lapte) sunt supuși unui proces regresiv, de resorbție a rădăcinilor;
- Cel de-al doilea proces vizează dinții definitivi (numiți și dinți permanenți), care se dezvoltă și îi înlocuiesc pe primii la nivelul arcadelor dentare.
Elementele care pot ajuta la prevenirea afectării dinților temporari și definitivi sunt:
- Creșterea alimentației nerafinate, în special fructe și legume crude, deoarece produc o curățare naturală a dinților
- Periajul dentar profesional realizat de către medicul stomatolog
- Fluorizarea cu rolul de a preveni apariția cariilor și de a opri evoluția celor deja existente
- Sigilarea șanțurilor și a fosetelor dentare cu materiale compozite a dinților definitivi (începând cu vârsta de 6 ani)
Sugestii pe care medicii noștri le oferă părinților la prima vizită cu copiii lor:
- să efectueze toate controalele periodice recomandate de medic (știm prea bine că în zilele noastre copiii au acces la mai multe dulciuri, comparativ cu copilăria noastră 🙂 )
- să respecte ritualul de igienă dentară zilnic;
- să informeze copilul despre importanța sănătății orale de fiecare dată când este nevoie.
În cazul în care vă confruntați cu un copil care suferă de odontofobie (frica de durere) sau frica de dentist, iată cele 4 sfaturi pe care medicii noștri pedodonți le sugerează:
Primul pas pe care un părinte trebuie să-l facă atunci când copilul său are frică de dentist este 𝐜𝐨𝐦𝐮𝐧𝐢𝐜𝐚𝐫𝐞𝐚! Dar cum? Nu vă așteptați să aveți rezultate după ce îi spuneți o singură dată, în aceeași zi cu programarea: “- Astăzi vom merge la dentist, nu ai motive să-ți fie frică, mami/tati este cu tine!” Trebuie să acționați cu perseverență, să pregătiți copilul din timp, chiar cu câteva zile înainte de programare. Trebuie să 𝐟𝐢𝐭̦𝐢 𝐬𝐢𝐧𝐜𝐞𝐫𝐢 cu copilul, să-i explicați de ce are nevoie de un tratament dentar, cum se va desfășura și care sunt efectele benefice ale acestuia. Eventual, să 𝐚𝐬𝐨𝐜𝐢𝐚𝐭̦𝐢 𝐞𝐱𝐩𝐥𝐢𝐜𝐚𝐭̦𝐢𝐢𝐥𝐞 cu o poveste sau un desen animat.
O altă soluție ar fi să îi cumpărați un set – jucărie de stomatologie și printr-un 𝐣𝐨𝐜 𝐝𝐞 𝐫𝐨𝐥 (dentist – pacient) să afle ce înseamnă o ședintă de tratament dentar.
𝐍𝐮 folosiți 𝐜𝐮𝐯𝐢𝐧𝐭𝐞 𝐧𝐞𝐠𝐚𝐭𝐢𝐯𝐞, precum “frică” sau “durere” și nici nu amenințați copilul, într-o situație de obrăznicie, că îl duceți la dentist dacă nu este cuminte. Asta ar putea agrava fobia!
Dacă frica este prea mare și nu reușiți prin comunicare, încercați prin 𝐩𝐮𝐭𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐞𝐱𝐞𝐦𝐩𝐥𝐮𝐥𝐮𝐢. Luați copilul la fiecare programare la dentist pe care o aveți dvs ca părinți. Faptul că el se familiarizează cu cabinetul, cu “oamenii” în roz și cu faptul că voi ieșiți veseli din cabinet, l-ar putea convinge că nu este bau-bau în sala de tratament 🙂
La Interdentis, micuții adulți sunt pe mâini profesioniste, ale unor medici specialiști care iubesc copiii și îi tratează cu calm și multă îndemânare!